Comunicat de presă

Astăzi, 16.03.2021, în cadrul ședinței zilnice a Grupului de Coordonare al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, s-au discutat rezultatele acțiunilor legate de coronavirus din ultimele 24 de ore, cu accent pe rezultatele verificărilor efectuate ieri, 15.03.2021, de echipele mixte de control în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase ale unităților de alimentație publică.

În cadrul celor 51 de controale efectuate pe parcursul zilei de ieri, 15.03.2021, au fost aplicate 96 sancțiuni contravenţionale cu o valoare cumulată de 29.750 lei, în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor Covid-19.

La data prezentului comunicat, 514 persoane se află în carantină la domiciliu.

Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Județeană Tulcea, 225 teste au fost efectuate ieri, 15.03.2021. Dintre persoanele testate până în prezent au fost confirmate  6762 (20 cazuri noi în ultimele 24 ore) de persoane, dintre care 6239 persoane au fost declarate vindecate . Au fost înregistrate 215 decese, astfel: categoria de vârstă 30-39 ani – 1 deces, categoria de vârstă 40-49 ani – 4 decese, categoria de vârstă 50-59 de ani – 21, categoria de vârstă 60-69 de ani – 61, categoria de vârstă 70-79 de ani – 83, categoria de vârstă 80-89 de ani – 39, peste 90 ani – 6.

Situatia privind vaccinarea, potrivit informaţiilor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Tulcea, este urmatoarea: total vaccinari 16.396, dintre care s-au efectuat ieri, 15.03.2021, 594 doze.

Detalii despre campania de vaccinare găsiți și pe  https://vaccinare-covid.gov.ro/

Reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale.

Tulcenii sunt rugați să apeleze numărul unic de urgență 112, doar pentru situații de urgență!

Pentru corecta informare a populației, datele vor fi publicate pe website-ul instituției.