Ziua Imnului Naţional al României

Astăzi, prefectul Marcel Ivanov, subprefecții Carmen Caloianu și Nicolae Topoleanu, precum și Anica Madar, șef Serviciu conducere instituții deconcentrate și afaceri europene și Ancuța Luca, consilier principal în cadrul Prefecturii au luat parte la ceremonialul militar dedicat Zilei Imnului Național, care a avut loc în Piața Tricolorului din municipiul Tulcea.

Prefectul județului Tulcea, Marcel Ivanov:

„Avem astăzi bucuria de a cinsti un simbol al poporului român.
Imnul reprezintă o chemare spre emancipare naţională a tuturor românilor.
Noi, cetăţenii României, suntem datori să ne cinstim simbolul naţional –
IMNUL, să-l cântăm cu mândrie, ca un gest de solidaritate naţională şi respect faţă de ţară și față de sacrificiul strămoșilor. Prin el ne afirmăm identitatea naţională şi ne exprimăm patriotismul.
Împreună cu drapelul şi stema, imnul reprezintă simboluri ale valorilor poporului român.
Să-l cinstim, să-l intonăm cu fală și-n veacuri să-l purtăm cu demnitate!”

„Deșteaptă-te române!“ a fost ales, după Revoluția din Decembrie 1989, Imnul Național al României, fiind consacrat prin Constituția din 1991.
Versurile aparțin lui Andrei Mureșanu (1816-1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluția de la 1848. Muzica a fost compusă de Anton Pann (1796-1854), poet și etnograf, om de mare cultură, cântăreț și autor de manuale de muzică.
În conformitate cu Legea nr. 99/1998, ziua de 29 iulie a fost proclamată Ziua Imnului Naţional al României.

Funcţia principală a simbolisticii naţionale de stat – Drapelul, Stema, Imnul – a fost şi rămâne consolidarea națională, mobilizarea şi unirea naţiunii.