Comunicat de presă

Prefectul Județului Tulcea, Alexandru Dan MUNTEANU, a participat, astăzi, începând cu ora 12.00, la ceremonialul militar și religios organizat de Garnizoana Tulcea și Instituția Prefectului – Județul Tulcea, cu ocazia Zilei Eroilor.

În cadrul acestui eveniment, reprezentantul Guvernului în teritoriu a dat citire mesajului premierului României, Marcel Ciolacu:

„Marcăm, astăzi, o zi importantă din calendarul creștin-ortodox, Sfânta sărbătoare a Înălțării Domnului, și, deopotrivă, o zi de aducere-aminte a eroilor știuți și neștiuți ai neamului. Prin jertfa lor, au scris istorie și au deschis drumuri către împlinirea aspirațiilor de libertate, demnitate și prosperitate ale poporului român.

Ne înclinăm cu profund respect în fața lor. Se cuvine ca, la rândul nostru, să ducem visul lor mai departe și să dezvoltăm țara pe care o vom lăsa moștenire generațiilor viitoare: o Românie puternică, modernă, demnă, apreciată și profund atașată valorilor și principiilor libertății și democrației. Avem această responsabilitate!

Fie ca Sfânta sărbătoare a Înălțării Domnului să ne întărească speranța, credința și unitatea.

Dumnezeu să îi odihnească în pace pe toți martirii neamului! Cinstire tuturor!

Hristos s-a înălțat!“