Mesajul prefectului Eugen Terente cu prilejul Zilei Eroilor:
„Astăzi, pe 21 mai, de Ziua Eroilor, ne oprim pentru câteva clipe din agitația de zi cu zi și ne îndreptăm gândurile către cei care au luptat și s-au jertfit pentru libertatea, credința și demnitatea poporului român.
Eroii neamului nu sunt doar nume scrise în cărți sau pe monumente. Ei sunt oameni care au avut curajul să pună binele țării mai presus de propria viață. Datorită lor, noi putem trăi astăzi în pace, putem învăța, visa și construi un viitor mai bun.
Această zi ne amintește că adevăratele valori — curajul, onoarea, solidaritatea și iubirea de țară — trebuie păstrate și respectate de fiecare generație. Cel mai frumos mod de a-i cinsti pe eroi este să fim oameni buni, responsabili și uniți.
Să păstrăm vie memoria celor care au făcut sacrificiul suprem pentru România și să nu uităm niciodată că libertatea și pacea au fost câștigate cu prețul multor vieți.
Cinste și recunoștință eternă eroilor noștri!
La mulți românilor ce își serbează ziua numelui astăzi!
Hristos s-a Înălțat!”
Joi, 16.04.2026 , de la ora 09:00, prefectul Alexandru Dan Munteanu a luat parte la întâlnirea oficială cu Excelența Sa doamna Willemijin van Haaften, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Regatului Țărilor de Jos în România.
Joi, 2 aprilie 2026, cu ocazia Zilei Instituției Prefectului, elevii clasei a IX-a B din cadrul Colegiului Economic ”Delta Dunării” au fost primiți de prefectul județului Tulcea, Alexandru Dan MUNTEANU.
Vizita a fost organizată ca etapă de documentare în cadrul stagiului de pregătire practică al elevilor care se pregătesc pentru obținerea calificărilor profesionale de tehnician în activități economice și tehnician în administrație și a vizat accesul la operațiunile care se derulează în mediul real al unei instituții publice.
Elevii au aflat structura organizatorică a instituției noastre, date și informații despre mediul de lucru, baza legală de funcționare și obiectivele strategice.
Joi, 02.04.2026, începând cu ora 11.00, prefectul județului Tulcea, Alexandru Dan Munteanu, a prezidat ședința de instruire a secretarilor generali ai unităților administrativ-teritoriale și a primarilor din județul Tulcea.
Întâlnirea a avut loc la sala de ședințe „Mihail Kogălniceanu” a Consiliului Județean Tulcea.
Pe ordinea de zi au fost următoarele subiecte de discuție:
1. Precizări cu caracter general în legătură cu aplicarea dispozițiilor art. XL din O.U.G. nr. 7/2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, care instituie măsuri legislative de reducere a numărului maxim de posturi aprobate la nivelul unităților administrativ-teritoriale.
– A prezentat Secretarul General al Instituției Prefectului – Județul Tulcea;
2. Clarificări în legătură cu modalitățile care vor fi avute în vedere la reducerea numărului maxim de posturi. Procedura de reorganizare și eventual acolo unde se impune disponibilizarea personalului în cadrul procedurii de reorganizare.
– A prezentat Secretarul General al Instituției Prefectului – Județul Tulcea;
3. Lămuriri cu privire la aplicarea prevederilor art. XV din O.U.G. nr. 7/2026 și a celor reglementate prin dispozițiile Legii nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în ceea ce privește instituirea unor taxe pentru eliberarea în regim de urgență a anumitor documente (certificate, adeverințe sau alte documente administrative), în lipsa unei reglementări exprese în acest sens.
– A prezentat Secretarul General al Instituției Prefectului – Județul Tulcea.
4. Diverse
Precizăm că numărul maxim de posturi calculat conform art. XL din O.U.G. nr. 7/2026, pentru Consiliul Județean Tulcea și cele 51 de unități administrativ-teritoriale de pe raza județului Tulcea, este de 1806 posturi, ceea ce ar însemna o reducere de aproximativ 432 posturi, din cele aprobate până la momentul întrării în vigoare a O.U.G nr. 7/2026.
Miercuri, 04.03.2026, începând cu ora 11:00, prefectul județului Tulcea, Alexandru Dan Munteanu, a prezidat ședința de lucru cu tema „Prevenirea situațiilor de risc psihosocial în rândul tinerilor”.
În cadrul ședinței, au fost expuși, prin prezentări, factorii de risc și strategiile de prevenire a acestor situații. Factorii socio-economici, exigențele școlare, presiunea examenelor, utilizarea excesivă a rețelelor sociale, accesul limitat la resurse de sănătate mintală, lipsa controlului parental și bullying-ul au fost câteva dintre cauzele identificate care duc la creșterea riscurilor psihosociale în rândul copiilor și tinerilor.
„Este pentru prima dată când discutăm despre un astfel de subiect. După evenimentele tragice care au avut loc în județul nostru, atât anul trecut cât și la începutul acestui an, am considerat că este necesar să organizăm o ședință de lucru pe această temă, dar cred că cel mai important este ca fiecare entitate implicată să ia măsurile necesare, să se mobilizeze și de asemenea să depună toate eforturile pentru a evita astfel de situații. Atât familiile acestor tineri, cât și ei au nevoie de un sprijin real,” a transmis prefectul județului Tulcea, Alexandru Dan Munteanu.
În perioada următoare, Instituția Prefectului va organiza și alte întâlniri cu factorii responsabili.
La întâlnire au participat:
– Consiliul Județean Tulcea
– Primăria Municipiului Tulcea
– Colegiul Psihologilor Filiala Tulcea
– Centrul de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor
– Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Tulcea
– Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea
– Inspectoratul Școlar Județean Tulcea
– Direcția de Asistență și Protecție Socială Tulcea
– Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului Tulcea
– Direcția de Sănătate Publică a Județului Tulcea
– Direcția Județeană de Statistică Tulcea
– Asociația „Centrul de Psihologie Delta Dunării”
– Organizația non-guvernamentală „Drag de viață, Drag de mine”.
Prefectul județului Tulcea, Alexandru Dan Munteanu, a participat, joi, 26 februarie 2026, începând cu ora 11.00, la masa rotundă cu tema:
„Tradiții și perspective ale relațiilor dintre România și China“, eveniment care a avut loc la sala de ședințe „Mihail Kogălniceanu“ a Consiliului Județean Tulcea.
În cadrul evenimentului, prefectul a evidențiat că interesul Excelenței Sale pentru județului Tulcea ne onorează și reconfirmă legătura specială pe care județul nostru o cultivă cu Republica Populară Chineză, legătură construită pe respect reciproc și dorința continuă de progres.
Prefectul județului și-a manifestat bucuria de a fi împreună, astăzi într-un moment deosebit, marcat de sărbătoarea Anului Nou Chinezesc al Calului de foc, o tradiție care simbolizează perseverența și energia, valori ce ne inspiră spre progres și dezvoltare.
În încheiere prefectul a reconfirmat sprijinul Instituției pentru consolidarea proiectelor comune și a adresat mulțumiri Consiliului Județean pentru organizarea acestei manifestări.
„Vă mulțumesc pentru amabila dumneavoastră invitație și aștept cu interes să efectuez o vizită în județul Tulcea în viitorul cât mai apropiat. În primul rând, în numele Ambasadei Republicii Populare Chineze în România, aș dori să vă felicit pentru această inițiativă și să transmit salutările mele tuturor prietenilor care au dedicat timp promovării prieteniei dintre China și România.
China și România împărtășesc o prietenie tradițională îndelungată și durabilă, cu schimburi documentate între popoarele noastre, care datează cel puțin din secolul al XVII-lea.
În final, îmi exprim încrederea în succesul deplin al acestui eveniment și în consolidarea prieteniei dintre cele două popoare“, a transmis, în cadrul unei intervenții online, E.S. Chen Feng, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în România.
Miercuri, 25.02.2026, începând cu ora 11.00, prefectul județului Tulcea, Alexandru Dan Munteanu, a condus ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Persoanele Varstnice . Pe ordinea de zi a fost supusă dezbaterii următoarea temă de discuție:
Miercuri, 05 februarie 2026, începând cu ora 10.00, prefectul județului Tulcea, Alexandru Dan Munteanu, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, a condus ședința CJSU, convocată pentru evaluarea situației operative și a măsurilor de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență la nivelul județului, desfășurate pe parcursul anului 2025. Raportul de evaluare al activităților desfășurate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Tulcea, a vizat doua capitole ample, și anume:
Capitolul 1 al raportului de evaluare a cuprins:
• Planificarea, organizarea şi desfăşurarea şedinţelor ordinare şi extraordinare.
Exprimând statistic, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit într-un număr de 25 şedinţe (2 ordinare şi 23 extraordinare) fiind adoptate 19 hotărâri.
Şedinţele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au vizat în principal, următoarele teme:
– Discuții privind solicitarea Comitetului Local pentru Situații de Urgență Chilia Veche, referitoare la decolmatarea canalului ce face legătura între Canal Tătaru și Ghiolul Micolovsk;
– Analiza situației incendiilor de pe raza U.A.T. Chilia Veche;
– Discuții în contextul tranzitării județului de către membrii comunității evreiești hasidice, cu ocazia Pelerinajului la Uman (Ucraina), prilejuit de sărbătorirea Rosh Hashanah;
– Discuții privind măsurile ce s-au impus a fi luate ca urmare a avertizărilor meteorologice, emise de Administrația Națională de Meteorologie;
– Discuții în contextul situației de urgență produsă de incendierea unei nave acostate în portul Ismail, în dreptul localității Plauru, comuna Ceatalchioi, ce putea pune în pericol viața și siguranța populației din zonă și a bunurilor materiale ale acestora;
– Analiza privind necesitatea decolmatării Canalului Ocolitor Pardina;
• Măsuri dispuse în urma şedinţelor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, urmare a ordinelor şi dispoziţiilor Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
Capitolul 2 al raportului a avut în vedere managementul şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, astfel:
• O problemă îndelung discutată în cadrul ședințelor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea a fost situația generată de întreruperea activității de colectare și transport a deșeurilor la nivelul județului Tulcea. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară a Infrastructurii de Deșeuri Menajere Tulcea a luat act de o potențială situație generatoare de situații de urgență și a dispus măsuri legale, în regim de urgență, pentru asigurarea continuității activității de colectare și transport a deșeurilor din județ, prin delegarea temporară a activităților către un operator, până la obținerea actelor de reglementare emise de autorităţile competente pentru protecția mediului;
• Pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor şi asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică. s-a procedat la punerea în aplicare a Planului general de măsuri pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului şi asigurarea climatului de ordine publică, pe timpul sezonului estival, (01.06.2025 – 15.09.2025) aprobat de conducerea M.A.I., fiind dispuse măsuri specifice, conform competenţelor fiecărei structuri;
• O acţiune de mare importanţă desfăşurată la nivelul judeţului a constituit-o Programul acţiunii de verificare a modului în care au fost salubrizate cursurile de apă şi au fost realizate şi întreţinute şanţurile şi rigolele de colectare a apelor fluviale în localităţi, pentru asigurarea secţiunilor de scurgere a viiturilor, aprobat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor;
• În data de 17 noiembrie 2025, în urma atacului cu drone desfăşurat pe teritoriul Ucrainei, o navă încărcată cu GPL a fost cuprinsă de flăcări, nava aflându-se în portul Ismail. Prin Ordinul nr.1/17.11.2025, emis de preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, s-a dispus evacuarea/autoevacuarea populaţiei din localităţile Plauru (15 persoane) şi Ceatalchioi (291 persoane), iar prin Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea nr.15 din 17.11.2025, s-a dispus măsura punerii în aplicare a Planului de evacuare în situaţii de urgenţă pentru comuna Ceatalchioi, în vederea asigurării cazării, hrănirii şi asistenţei medicale pentru populaţia din satele aparţinătoare (Plauru şi Ceatalchioi);
• Pentru a asigura cunoaşterea de către toţi membrii Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă şi a reprezentanţilor obiectivelor economice sursă de risc, a sarcinilor şi atribuţiilor ce le revin premergător, pe timpul şi după apariţia unei situaţii de urgenţă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „DELTA” al Judeţului Tulcea, a organizat şi desfăşurat în anul 2025, 24 exerciţii de înştiinţare, avertizare, alarmare şi 7 exerciţii antrenamente C.L.S.U. şi operatori economici.
Ca o concluzie generală, acţiunile şi activităţile desfăşurate în domeniul gestionării situaţiilor de urgenţă, au presupus un volum important de muncă, cu implicarea conjugată a unui număr însemnat de instituţii, de multe ori într-un timp foarte scurt şi cu asumarea unor riscuri şi responsabilităţi considerabile dar, datorită bunei coordonări şi conlucrări între instituţiile care fac parte din Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, activităţile executate pentru înlăturarea situaţiilor de urgență, în anul 2025, s-au desfășurat în condiții foarte bune.
Marți, 27.01.2026, începând cu ora 10.00, prefectul județului Tulcea, Alexandru Dan Munteanu, a condus ședința Colegiului Prefectural. Pe ordinea de zi au fost supuse dezbaterii următoarele teme de discuție:
1. Raportul cu privire la acţiunile de control al condițiilor de desfacere a produselor agroalimentare și nealimentare, dar și al activităților/măsurilor întreprinse în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică în perioada sărbătorilor de iarnă 2025-2026
A prezentat: Direcţia de Sănătate Publică Tulcea, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Tulcea ,Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea ,Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Mareșal Alexandru Averescu” Tulcea
2. Informare privind campaniile naționale de control organizate de Inspecția Muncii, stabilite prin Programul cadru de acțiuni pentru anul 2026 și campaniile locale stabilite la nivelul județului Tulcea, prin Programul propriu de acțiuni pentru anul 2026, conform specificului zonei
A prezentat: Inspectoratul Teritorial de Muncă Tulcea
3. Diverse:
Stadiul proiectelor din cadrul Programului Național de Consolidare a Clădirilor, conform Legii nr. 212/2022 și a axelor de finanțare pentru renovare integrată a clădirilor din Componenta 5 PNRR – Valul Renovării, dar și a investițiilor propuse spre finanțare prin Programul național de investiții Școli sigure și sănătoase
A prezentat: Primăria Municipiului Tulcea
Astăzi, 24 ianuarie, este marcată Ziua Unirii Principatelor Române. În anul 1859, sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a fost realizată unirea Moldovei și a Țării Românești, care a stat la baza formării statului român modern. La 167 de ani distanță, unirea evidențiază importanța unității și a solidarității, valori care astăzi, mai mult ca oricând, sunt esențiale pentru societatea românească.
Această zi ne reamintește importanța respectului și a iubirii față de țară, precum și responsabilitatea fiecăruia dintre noi de a contribui la păstrarea acestor valori.
La mulți ani, România! 🇷🇴
La mulți ani, români! 🇷🇴
Prefectul județului Tulcea, Alexandru Dan Munteanu, a participat astăzi, 21 ianuarie 2026, la invitația Consulatului General al Republicii Turcia, la o întâlnire oficială cu doamna E.S. Derya Dingiltepe, consul general al Republicii Turcia la Constanța. Cu această ocazie, a adresat mulțumiri pentru invitație și pentru deschiderea manifestată, exprimându-și dorința și speranța de a dezvolta și consolida relațiile bilaterale dintre cele două părți.









































