Formulare tip
Modele de documente privind serviciile puse la dispoziție de Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Tulcea:
- Cerere privind eliberarea adeverinței referitoare la limitarea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate (word/pdf) – timp estimativ de completare 5 minute
- Cerere pentru eliberarea adeverinței privind istoricul de pașapoarte (word/pdf) – timp estimativ de completare 5 minute
Formularele de istoric pașapoarte și de libera circulație pot fi transmise la adresa de e-mail: pasapoarte-tl@mai.gov.ro
Modele de documente privind serviciile puse la dispoziție de Direcția Generală de Pașapoarte:
- Cerere pentru studierea dosarului de pașapoarte (word/pdf) – timp estimativ de completare 2 minute
- Cerere pentru eliberarea adeverinței pentru scutire de taxe vamale (word/pdf) – timp estimativ de completare 3 minute
- Cerere pentru furnizarea datelor din Registrul Național de Evidență a Pașapoartelor Simple (word/pdf) – timp estimativ de completare 6 minute
Cum se poate achita contravaloarea pașaportului?
În ţară, contravaloarea paşaportului este următoarea:
- pentru paşaportul simplu electronic:
- 258 lei – pentru persoanele cu vârstă peste 12 ani
- 234 lei – pentru persoanele cu vârsta sub 12 ani
- pentru pașaportul simplu temporar: 96 lei – indiferent de vârstă.
Cum se poate efectua plata contravalorii pașaportului?
Începând cu data de 07.09.2020, plata contravalorii paşaportului se poate efectua astfel:
- la casieriile unităţilor CEC Bank, precum şi la staţiile de plată Selfpay ale CEC Bank;
- online, prin platforma de plăţi virtuale Ghiseul.ro
Cum se poate recupera contravaloarea paşaportului?
Contravaloarea pașaportului simplu electronic achitată eronat sau pentru care nu a fost prestat serviciul aferent se restituie, la cererea scrisă a plătitorului adresată Companiei Naționale „Imprimeria Națională“ – S.A., însoțită de documentul prin care s-a efectuat plata, în cel mult 5 zile lucrătoare de la depunerea acestei cereri.
Situațiile în care contravaloarea pașapoartelor simple electronice/simple temporare a fost achitată până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 152/2020 rămân supuse prevederilor normative incidente la data efectuării plății.
Pentru informații privind restituirea, accesați pagina http://www.cnin.ro sau formularul https://restituiri.cnin.ro/formRestPass.php