Comunicat de presă

Principalele rezultate ale activităților și misiunilor desfășurate de structurile județene ale Ministerului Afacerilor Interne în contextul minivacanței prilejuită de Sărbătoarea Nașterii Domnului

În perioada 23-26 decembrie 2023 personalul Ministerului Afacerilor Interne din județul Tulcea a fost suplimentat și mobilizat la nivelul întregului județ în vederea asigurării climatului de ordine publică şi a intervenţiei rapide în cazul unor situaţii de risc pentru cetăţeni.

În acest context Instituția Prefectului județul Tulcea a asigurat, potrivit competențelor, coordonarea măsurilor de gestionare a climatului de ordine publică și pe linia situațiilor de urgență.

Aproximativ 150 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea au fost prezenți pe teren în vederea menținerii unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente negative. Polițiștii tulceni au intervenit la 89  evenimente sesizate prin serviciul de urgență 112. În urma activităților desfășurate pe drumurile publice din județ polițiștii au aplicat 511 de sancțiuni contravenționale. Valoarea amenzilor se ridică la suma de 264.770 lei.

În aceste zile libere, nu au fost înregistrate evenimente deosebite, jandarmii aplicând patru sancțiuni contravenționale în valoare de 1.900 lei pentru alarmarea organelor de menținere a ordinii publice fără motiv întemeiat și provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri publice.

De asemenea, au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii  a două infracțiuni de lovire sau alte violențe și violență domestică. Jandarmii au acordat sprijin și la constatarea a 6 infracțiuni (deținerea de materiale pirotehnice,  lipsirea de libertate, violența domestică și conducerea sub influența băuturilor alcoolice) pe timpul misiunilor executate în cooperare cu Poliția, în sistem integrat prin patrule mixte.

În perioada Sărbătorii Crăciunului, specialiștii antidrog au desfășurat activități specifice, de informare, evaluare, consiliere şi asistență specializată pentru consumul şi dependența de droguri, în cadrul evenimentelor cu public numeros, ce au avut loc la nivel național.De asemenea, persoanele aflate în evidența centrului au beneficiat, și în aceste zile, de suport de specialitate și asistență continuă.

Totodată, la linia telefonică verde 0800.870.070, 12 persoane au fost consiliate de specialiștii antidrog și au primit informații despre serviciile oferite de Agenția Naționala Antidrog.

În perioada minivacanței prilejuite de sărbătoarea Nașterii Domnului, peste 70 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta“ al județului Tulcea au acționat la 39 de misiuni în aria de competență, dintre care 1 misiune pentru stingerea unui incendiu, 26 de cazuri SMURD și alte 12 situații.