Publicat în

Azi, 10 ianuarie, în jurul orei 11.00, prefectul județului Tulcea, Alexandru Dan Munteanu, a primit în audiență un grup de 14 cetățeni din municipiul Tulcea care s-au prezentat în fața clădirii Instituției Prefectului. Petiționarii au fost invitați la discuții, au fost ascultați și le-a fost acordată, la cererea acestora, posibilitatea de a expune și alte probleme considerate ca  necesare a […]

Publicat în

Principalele rezultate ale activităților și misiunilor desfășurate de structurile județene ale Ministerului Afacerilor Interne în contextul minivacanței prilejuită de Sărbătoarea Nașterii Domnului În perioada 23-26 decembrie 2023 personalul Ministerului Afacerilor Interne din județul Tulcea a fost suplimentat și mobilizat la nivelul întregului județ în vederea asigurării climatului de ordine publică şi a intervenţiei rapide în cazul unor situaţii de risc […]

Publicat în

Marți, 12 decembrie, prefectul Alexandru Dan Munteanu a avut o întâlnire cu domnul Drew Beck, consilier în relațiile cu autoritățile civile române al Comandamentului pentru Europa și Africa al Armatei Statelor Unite ale Americii. În cadrul întâlnirii discuțiile au vizat următoarele aspecte: – informare oficială referitoare la procesul de rotație al forțelor Statelor Unite ale Americii de pe teritoriul României, […]

Publicat în

Astăzi, sub coordonarea prefectului Alexandru Dan Munteanu, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea s-a întrunit în ședință extraordinară având ca temă principală analiza privind solicitarea de punere în funcțiune a stațiilor de pompare de desecare administrate de ANIF Tulcea. Hotărârea CJSU nr. 34 din 11.12.2023 – aici

Publicat în

Prefectul Alexandru Dan Munteanu participă, alături de președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, la cea de-a șasea întâlnire a grupului de lucru SUA – România – Ucraina – Comisia Europeană – Republica Moldova. Reuniunea, la nivel înalt la Tulcea, își propune să identifice soluții reciproc avantajoase pentru a susține un volum ridicat de exporturi de cereale ucrainene, pentru a îmbunătăți […]